Idei din 2008

Au trecut câteva zile de când nu am mai scris, ceea ce este într-un fel bine deoarece asta înseamnă că am avut activitate. Efectiv nu am avut timp să scriu și am pierdut multe idei între timp pentru că nu le-am notat. De acum încolo o să scriu mereu liste și tot felul de notițe ca toate ideile pe care le consider bune să nu mai rămână undeva în neant, nematerializate.

Dar cel mai bine scriu pe hârtie. Ideile prind un alt contur, o altă formă mai arcuită, înclinată, rotunjită. Prind chiar și un alt sens, mai metaforic, mai plin de comparații. Este total altceva.

Aici uneori trebuie să scriu scurt și la subiect. Aici trebuie să ilustrez postarea cu o fotografie, două, trei din arhiva personală (cel mai des) și dacă o lungesc prea mult risc să nu citiți până la final.

Aseară am găsit agenda pe care am mai scris în urmă cu ceva timp tot felul de lucruri și de aseară mi-am propus ca în fiecare seară să scriu pe hârtie și dacă îmi place ce mi-a ieșit o să scriu și aici.

Azi voi posta câteva rânduri regăsite în agendă.

Data la care am scris este 12 septembrie 2008.

Sete

Aș dori o porție de teatru, pentru desert aș vrea o lansare de carte și aș mai dori un cocktail de concerte. Sper că mă voi sătura, cel puțin pentru o scurtă perioadă de timp. Se pare că românii nu mai prea comandă așa ceva, se mulțumesc cu o porție de manele, una de messenger și una de clubbing.

Nu pot înțelege cum se satură cu așa ceva… aș vomita după fiecare „înghițitură”.

Mi-e foarte sete și foame, la figurat desigur și abia aștept să înceapă sezonul de teatru, deoarece toată vara nu am văzut nici măcar o piesă.

Dar sper ca sezonul care urmează să umple golul din cutiuța mea pentru cultură!

Îmi amintesc când am scris rândurile astea de parcă ar fi fost ieri. Aveam atâta nevoie de evenimente culturale, deoarece vara aceea nu s-a întâmplat mai nimic în Sibiu și în timpul școlii mergeam des la teatru, la vernisaje, la expoziții, lasări de carte, la orice prindeam.

Se pare că microbul nu m-a lăsat.
Aceasta este o micuță mostră, am unele mult mai interesante și unele la care am râs foarte mult, dar care vor rămâne doar în intimitatea agendei.

O zi frumoasă vă doresc!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s