Canapeaua şi sufrageria.

Ieri am ajuns acasă în sfârşit, după o sesiune în care nu m-am stresat mai deloc.

Tocmai de aceea mă voi prezenta la toate măririle…🙂 nu mă plâng, eu am vrut asta, involuntar.

O dată pe lună merg pe traseul Cluj-Sibiu-Sibiu-Cluj. De data aceasta, drumul a fost foarte interesant şi a trecut repede deoarece aproape de fiecare dată îmi fac cunoştinţe noi. De data asta era o domnişoară care mergea şi ea acasă în Alba-Iulia, după prima ei sesiune.

Am povestit într-una cu ea, de una de alta şi probabil că dacă aţi mai intrat pe blogul acesta aţi observat că îmi place zăpada foarte mult. De aceea, când priveam pe geamurile autocarului, îmi doream doar să nu mai stau pe scaunele incomode şi să ies afară şi să mă arunc în zăpada.  Dealurile şi câmpiile erau pline de zăpadă, iar în unele locuri era neatinsă.

Nu aveţi vreodată dorinţa aia să pătrundeţi pe un teritoriu pe unde nu a mai călcat nimeni? (asta se potriveşte în mai multe contexte) Într-un final am ajuns acasă unde m-au aşteptat vinetele. Sper să devină un obicei pentru părinţii mei ca atunci când ajung acasă să mă aştepte cu vinete.

Aşa că am început să discutăm despre mobila, paturi, saltele , canapele şi colţare. Asta deoarece uneori un pat mai trebuie schimbat, mai ales în cazul alor mei😀

Prin câte a mai trecut acel pat de când există…Numai când mă gândesc pata de la vinul scăpat la majoratul meu…:)

Şi unde să cauţi cât mai rapid decât pe internet? Fiind ora 22 am început să ne interesăm puţin pe internetul nostru  încă necontrolat şi încă liber…

Mie mi se pare foarte ok ca o firmă de mobilă să aibă un site în care să găseşti modelele expuse în magazin şi preţurile lor, ca să ştii să te orientezi puţin şi să poţi căuta cam ce te interesează.

Ceea ce îmi place la site-ul de mai sus e că poţi să îţi faci mobila la comandă, ceea ce ar trebui să fie normal în toate magazinele, deoarece oamenii au pretenţii şi gusturi diferite, astfel că fiecare persoane poate să aibă mobila pe care şi-a imaginat-o.

Îmi place la site-ul acesta cum arată și mai ales faptul că au o secțiune Oferta zilei, care se schimbă și oferă reduceri.

De exemplu, acum când mă uit eu au o reducere de 100 de lei la saltele.

Îmi mai place faptul că pe acest site nu găsești doar mobilă, canapele și colțare, ci mai găsești si alte articole cum ar fi scaune de toate felurile, electrocasnice, chiuvete, decorațiuni, articole de iluminat.

Așadar, este foarte dotat și sper să mai găsesc site-uri de genul acesta, în care să mă orietenz ușor asupra a ceea ce vreau să văd și să cumpăr în viitor.

Contează mult ca un magazin de genul acesta să aibă un site de prezentare, mai ales pe timp de iarnă este util, deoarece e aşa de frig încât uneori nu vrei să ieşi  din casă chiar dacă stii că trebuie să îți cauți un pat nou, îţi scârţâie si simți că o să cazi cu el😀

Noi am căutat canapele şi colţare în mod special, deoarece am zis că sunt mai practice, mai ales că locul unde dorm ai mei este sufragerie şi nu dormitor, astfel că nu putem cumpăra pat de dormitor.

Am găsit unele destul de interesante şi mă aşteptam să găsesc preţuri foarte mari, dar am găsit de la 400 lei în sus.

Abia aştept să am o casă, sau măcar un apartament al meu😀 pe care să le mobilez cum doresc. Îmi plac foarte mult contrastele puternice, în general. Îmi place foarte mult negru, roş şi mov. Cum vi se par cele de jos?

Cum aţi vrea să fie sufrageria voastră?

Asta de mai jos e o excepţie, dar mi se pare simpatică. Da ştiu, e aşa de fete…

Trebuie să fiţi conştienţi atunci când vă (re)mobilaţi casa că trebuie investit bun gust, suflet şi să vă gândiţi că asemenea modificări nu se fac în fiecare an.

Nu vă luaţi neaparat după moda dintr-un an, deoarece s-ar putea ca la anul să nu vă mai placă!

Vă doresc o casă frumos mobilată! Cine mai face asemenea urări?😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s