Ler din august 2009

În anul 2009 am fost prima oară în Vama Veche, dar de atunci nu am mai fost și sper să mai ajung în curând.

Am fost la festivalul Folk You.

Unii știți cum e, alții bănuiți, iar la restul nu vă pasă.

De cum am intrat în Vamă, fiind prima oară pentru mine, eram foarte entuziasmată. Abia așteptam să stau pe plajă, să ascult muzică bună, să mă împrietenesc cu tot felul de oameni și să beau bere rece pe plajă.

Așteptam să vină seara, să merg să îi ascult pe diverși folkiști, să stau pe jos și să fredonez melodii alături de ei.

Ei bine, eram cu prietenul meu longeviv de atunci, dragoste mare, stat în cort într-o curte alături de multe alte corturi, mare, plajă, oameni care cântă la chitară, beau și se simt bine.

Noi ce să facem? Cam aceleași lucruri.

Așa că după ce ne-am instalat, am mers pe plajă la concerte.

La un moment dat a urcat Ștefan Hrușcă pe scenă. Om care nu mai are nevoie de introducere.

Toate bune și frumoase, Treceți batalioane române Carpații, Tu Ardeal, Rugă pentru părinți, rockerii plâng, toată lumea este emoționată și se simte o apăsare sufletească pe plajă.

Eu mă îndepărtez puțin de scenă și când mă întorceam aveam senzația că aud colinde și mă gândeam că poate berea mi s-a urcat la cap.

Dar nu era așa. Cum mă apropiam, constatam că se întâmplă.

Lerul era tot mai ler cum mă apropiam, florile de măr și tot așa.

Din păcate, singurul video pe care l-am găsit de atunci este ăsta:

PS: Să știți că nu am nimic împotriva omului, ci mi se părea extrem de ciudat să cânte colinde în august, dar lumea nu părea așa de uimită cum eram eu. Doar e Hrușcă.

Sau așa e obiceiul pe acolo și nu știam eu?😕

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s