Folk You Puya!

Într-o lume în care televizorul, Taraf  Tv, scuipătorii de semințe pe străzi, kitschul, bădărănia, tehnologia, cha-cha( și aici nu mă refer la dans), luptele stradale, certurile, emisiunile de prost gust  și multe altele au împânzit lumea în care trăim, unele lucruri frumoase reușesc să se infiltreze în viețile noastre.

Folk you.

Vă spune ceva?

Poate unora vi se aprinde un beculeț si spuneți: A da, festivalul ăla de la Vama veche, cu folkiști, roacheri, lume faină, voie bună.

Alții poate aveți nostalgii: A, da…ce frumos a fost acum doi ani.

Eu mă aflu în situația asta.

În anul 2009 se făcea că am ajuns și eu la Vama Veche.

Când am scăpat din microbuzul prea plin care ducea până acolo, ne-am instalat în curtea unei femei, ghidați de o prietenă care ne-a văzut in microbuz și ne-a invitat să campăm cu ei.

După ce ne-am tras sufletul și am reușit să ajungem la o toaletă și să ne ridicăm coortul, când ne uităm în jurul nostru, eram foarte mulți sibieni. Pe aproape toți îi cunoșteam, eram amici destul de apropiați, plus verișoara mea care făcea 18 ani zilele acelea.

Căldură. Lume entuziasmată. Corturi. Bere. Mare. Folk.

Mă simțeam în largul meu. Eram cea mai fericită.

A  început festivalul Folk You.

Încă din timpul zilei, pe scenă urcau oameni talentați care nu erau cunoscuți și care prezentau compozițiile proprii. Vamaioții, după cum li se spune, stateau pe jos, cu berea în mână și ascultau muzica frumoasă, plină de trăire, de suflet, de emoție, muzică izvorâtă din sentimentele unor simpli oameni care încercau să ne dăruiască frumosul.

Festivalul are la bază o idee foarte frumoasă: marea împletită cu muzica sufletului.

Mai spre seară, folkiști de renume național se perindau  pe scenă: Ștefan Hrușcă, Ada Milea, Mircea Baniciu, Florin Chilian, Emeric Set, Alexandru Andrieș, Victor Socaciu, Nicu Alifantis și alții.

Afost o ediție cu multe plusuri și surprize, dar și unele nu tocmai plăcute sau dezorganizate. Per total, a fost extrem de frumos.

Dar anul acesta nu am putut să merg, desigur, din cauza banilor care nu doresc să intre în buzunarul meu și să mă ajute să îmi satisfac micile plăceri ale vieții.

Cea mai mare surpriză pe care am avut-o, nu doar eu ci și toți ceilalți care știu de existența acestui festival, a fost PUYA.

Da. Puya a avut norocul, sau mai bine spus ghinionul să fie invitat la festivalul de FOLK.

Cei care erau prezenți nu au acceptat această situație și au reacționat.Au injurat, au arătat semne obscene și au aruncat cu sticle pe scenă, ceea ce nu mi se pare tocmai etic, dar totuși.

 

Nu pot să înțeleg ce a fost în mintea organizatorilor când s-au decis să il cheme pe acest personaj care nu are nicio legătură câtuși de puțină cu muzica folk. Puya nu a fost singurul invitat care nu are legătură cu muzica folk, ci și Guess Who care nu a avut parte de primirea lui Puya.

Desigur că cei care au ales ca la sfârșit de luna lui cuptor să se recreeze în Vama Veche nu au rămas indiferenți la atacul acesta la muzica folk. Degeaba găsesc organizatorii motive, nu au cum să explice asta. Dacă Puya vinde, este comercial și unora le place, asta nu inseamnă că la festivalul de folk principal din țara asta trebuie ca el să fie prezent.

Tocmai asta era ideea festivalului, să fie muzică bună, necomercială ( cu sensul pe care îl are acum cuvântul), muzică pentru suflet.

Adică să ieși din atmosfera citadină, să nu mai auzi Puya, pe care oricum il auzi la radio și este prezent la festivaluri si numeroase concerte in țară.

Asta este. Sper doar ca in viitor să aleagă cu sufletul și cu mintea pe cei care vor mai (în)cânta publicul amator de folk.  Cu atâta să rămânem, cu o oază de speranță, de căldură, de suflet, într-o țară care se pare că nu mai respectă nici ultimele părticele de bine. 

Vă las cu ceva frumos din Vama Veche.

 

7 thoughts on “Folk You Puya!

  1. puya nu e prost si daca il mai faci odata prost te omor din bataie mai inteles bai inteligentule bagamias bani la cec si pisica in sac fama pe mn proasta sa vezi ce de omor mai inteles diana.

  2. Wait, wait a minute!
    Deci nu le place puia, le vine să își bage muia în el și totuși STAU ȘI ÎL ASCULTĂ?
    WTF? Clar erau toți drogați…

    • Nu chiar toti erau drogati, dar atunci cand vezi un personaj ca Puya ca se urca pe scena si incepe sa “cante”, parca te roade curiozitatea sa stai. Dar vreau sa mai vorbesc cu cateva persoane care au fost acolo, sa mai aud reactii si mai updatez postarea asta😉 F..k Puya.

  3. Ah wait, reclama aia era la altceva, nu la Folk you. Oricum, cu atat mai mult. L-au gasit astia pe Puya sa-l bage in peisaje ciudate :))

    • Spoturile alea sunt pentru Ursus Evolution.Dar nu il pot suporta. Sa stea in mediul lui urban.🙂 nu are ce cauta la Folk You. In curand il vom vedea la Artmania? we hope not. Promovarea ca promovarea, dar isi pierd fanii si castiga loc la stirile de scandal.

  4. Folk you de anul asta a fost all about promovare. Au avut spoturi pe tv cu Puya vorbind cu Minculescu.

    Puya a fost pus de la inceput ca sa intrige, si dupa huiduiala de la fata locului, festivalul si-a asigurat si prezenta la toate stirile de dupa.

    Asa ca, parerea mea, nice move.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s